Felul în care o femeie își percepe corpul nu este dictat doar de ceea ce vede în oglindă. Cristina Nica, psihoterapeut sistemic de copil, cuplu și familie, formator și consilier pentru dezvoltare personală, explică faptul că imaginea corporală este strâns legată de identitatea personală și se formează din experiențe vechi, în special din copilărie și adolescență. La vârsta adultă, toate acestea se pot transforma într-o voce interioară care comentează fiecare detaliu.
Astfel, atunci când în minte apar etichete precum „prea slabă”, „prea grasă”, „nu ești feminină” sau „nu ești suficient de atrăgătoare”, de multe ori nu corpul este cel care vorbește, ci modul în care ai fost învățată să îl interpretezi. Partea importantă este că, dacă imaginea corporală se învață, atunci ea poate fi și schimbată, nu prin perfecțiune, ci printr-o privire mai blândă asupra propriei persoane.
Pentru multe femei, problema se vede concret în relația cu greutatea, alimentația sau aspectul fizic. Când corpul este redus la un obiectiv care trebuie controlat permanent, el ajunge să fie tratat ca un proiect fără final. De aici pot apărea presiunea, anxietatea și oboseala emoțională. În schimb, atunci când corpul este privit ca un spațiu de locuit, nu ca o problemă de rezolvat, pot apărea mai mult calm, mai puțină rușine și o percepție de sine mai echilibrată.
În copilărie, identitatea este foarte permeabilă, iar mesajele despre corp sunt preluate fără filtru. Observațiile repetate despre greutate, feminitate, atractivitate sau cât de „sportiv” este un copil nu rămân simple comentarii, ci se lipesc de identitate. În adolescență, aceste lentile se întăresc sub presiunea comparațiilor sociale și a standardelor estetice. Potrivit Lyla, Cristina Nica spune că această legătură dintre corp și identitate se transformă, la maturitate, într-o voce interioară care interpretează emoțional fiecare detaliu. „Imaginea corporală nu este niciodată doar despre corp; este despre felul în care ne-am învățat să ne privim, despre câtă libertate ne permitem, despre câtă blândețe ne oferim, despre cât de mult ne-am lăsat modelați de privirile altora.”
Dacă te surprinzi criticându-te într-o cabină de probă, într-o fotografie sau dimineața, înainte să ieși din casă, întrebarea utilă nu este „ce mai trebuie să schimb la mine?”, ci „a cui este vocea asta pe care o aud?” Cristina Nica explică și de ce, pentru multe adulte, controlul greutății, al mâncării sau al aspectului fizic devine o strategie de a recâștiga controlul într-o viață percepută ca imprevizibilă. Când restul pare haotic, corpul devine locul în care încerci să pui ordine.
Însă corpul nu este doar un obiect care trebuie modelat, ci și spațiul în care se văd oboseala, stresul, anxietatea, traumele, pierderile, schimbările hormonale și trecerea timpului. „Corpul nu poate fi mințit. El spune adevărul chiar și atunci când noi încercăm să-l ascundem.” De aceea, un pas practic este să nu traduci imediat orice schimbare corporală ca eșec, ci să o citești ca informație. Oboseala poate fi oboseală. Tensiunea poate fi tensiune. Nu tot ce vezi la tine cere corectare.
Ideea centrală este că o relație sănătoasă cu propriul corp nu începe cu schimbarea aspectului fizic, ci cu schimbarea felului în care privești. Asta înseamnă să înlocuiești critica prin curiozitate, rușinea prin blândețe și comparația prin prezență. Când te uiți în oglindă, poți observa primul gând automat fără să îl hrănești, poți schimba întrebarea „ce nu e bine?” cu „ce încearcă corpul meu să-mi spună?” și îți poți aminti că standardele culturale și privirile altora nu reprezintă adevărul corpului tău. În zilele dificile, accentul poate fi mutat de la iubire la respect. „O relație sănătoasă cu corpul nu înseamnă să-l iubim necondiționat, ci să-l respectăm. Să-l ascultăm. Să-l locuim. Să-l tratăm ca pe o parte din identitatea noastră, nu ca pe o problemă de rezolvat. Înseamnă să ne permitem să fim oameni, nu idealuri estetice.”
Pentru părinți, această perspectivă este esențială. În copilărie, identitatea se formează din mesaje repetate, iar cele despre corp pătrund foarte adânc. Etichetele aparent banale pot deveni imaginea pe care copilul o va purta ani la rând. De aceea, ajută să fie evitate formulările critice de tipul „ești prea ” și să nu fie transformat corpul într-un criteriu de valoare personală. Presiunea socială nu dispare, dar vocea ei poate fi slăbită atunci când alegi să nu mai confunzi valoarea personală cu aspectul.
